Un vin care atrage prin tipicitatea sa de soi, dar care te și surprinde prin personalitatea sa înnobilată de semnătura de identitate a terroirului din Valul lui Traian. Culoarea rubinie, străluciri discrete, prezintă vagi tente violacee, care îi adaugă intensitate.Aromele de cireșe negre și fructe de pădure se continuă cu note de violete, cuișoare, vanilie și trufe negre. În aceste note se simte prezența discretă baricului la a doua folosire timp de 8 luni.Taninii catifelați accentuează fructuozitatea în care regăsim aceleași fructe roșii și negre din aromă, prelungite în postgustul remarcabil.